În ceea ce priveste procedura de retur prevăzută în prezenta secțiune, societatea AGIA ANA Goods S.R.L. prin magazinul online www.agia-ana.ro este identificată sub denumirea de ”Furnizor” iar consumatorul este identificată sub denumirea de ”Client”.
Prezentele Condiții se completează cu prevederile OUG 34/2014, cu prevederile Legii 51/2003 cu privire la regimul juridic al contractelor la distanta, cu prevederile Legii nr. 365 din 7 iunie 2002 privind comertul electronic si Directiva 97/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20.05.1997 privind protectia consumatorilor cu privire la contractele la distanta.
Condițiile de retur aplicate de Furnizor diferă după cum produsele cumpărate de către Client sunt alimentare sau non-alimentare, în deplină conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Clientul nu are dreptul de returna produsele alimentare, produsele asimilate sau asemănătoare produselor alimentare iar Furnizorul nu are obligația de a accepta o cerere de retur ce are ca si obiect astfel de produse.
Prezentele Condiții se aplică în exclusivitate persoanelor fizice ce au calitatea de consumatori si nu persoanelor fizice sau juridice ce au calitatea de profesionisti.
Conform prevederilor OUG 34/2014 consumatorul este orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, asa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Profesioniștii nu au drepturile de retragere/retur prevăzute de prezentele Condiții, decât în situațiile excepționale în care Furnizorul decide astfel.
Conform prevederilor OUG 34/2014 profesionistul este orice persoana fizica sau juridica, publica sau privata, care actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale in legatura cu contractele care intra sub incidenta OUG 34/2014, precum si orice persoana care actioneaza in acelasi scop, in numele sau pe seama acesteia.
În mod excepțional Furnizorul poate alege să accepte solicitarea de retur a unui profesionist, fără să fie condiționat însă în vreun fel în acest sens. Toate costurile returului sunt suportate întotdeauna de către Client.
Clientul are posibilitatea să aleagă între restituirea sumei de bani achitate cu titlu de preț al produselor returnate și folosirea sumei de bani achitate cu titlu de preț al produselor returnate în vederea cumpărării altor produse din magazinul Furnizorului.
Termenele la care se face referire în prezenta secțiune se calulează în zile calendaristice. Dacă un termen exprimat in zile se calculeaza din momentul in care intervine un eveniment sau se realizeaza un act, ziua in cursul careia a avut loc acest eveniment sau se realizeaza acest act nu se ia in seama la calculul termenului. De asemenea, în cazul in care ultima zi a termenului este o zi nelucratoare, Furnizorul are dreptul de a prelungi termenul până în următoarea zi lucrătoare.
Clientul se obligă să primească personal produsele comandate de la Furnizor, iar in cazul in care coletul ce cuprinde produsele este vizibil deteriorat, sa refuze preluarea coletului și/sau să ceară transportatorului (curierului) pe loc întocmirea unui Proces verbal prin care să se constate că coletul este deteriorat. Coletul deteriorat nu se va deschide pentru verificarea produselor.
Riscul pieirii sau a deteriorării bunurilor returnate în timpul transportului spre Furnizor este transferat Clientului în momentul livrarii bunurilor catre transportator (curier).
ATENTIE! Din motive de siguranță alimentară și igienă, www.agia-ana.ro (AGIA ANA Goods S.R.L.) nu acceptă returnarea produselor alimentare.